tfh

Testimoniale

United și sistemul de PR Unikorn ne-au fost parteneri de comunicare într-o perioadă complexă și foarte importantă pentru Agroland: listarea pe bursă.
Primul pas al colaborării noastre a fost elaborarea strategiei de comunicare, acest lucru neîmpiedicând Agenția să pregătească în paralel primele campanii de presă. Acest fapt denotă o înțelegere profundă a principiilor antreprenoriatului, managementului unui business în dezvoltare, dar și a provocărilor și nevoilor generate de un IPO.
Preluarea foarte bună a materialelor de către presă, interviurile obținute de către Agenție, dar mai ales rezultatele financiare ale listării demonstrează eficacitatea strategiei propuse de United precum și nivelul foarte bun de implementare.
De asemenea, asumarea de către United și urmărirea atingerii indicatorilor de performanță a comunicării în media este un fapt ce trebuie subliniat, sistemul Unikorn dovedindu-și astfel capacitatea de a livra ceea ce promite – în primul an de colaborare am avut peste 900 de apariții media și audiențe de peste 3 milioane de vizualizări.
Contribuția United a fost foarte importantă în structurarea strategiei de mesaj a grupului Agroland, în poziționarea brandului ca expert în multiplele domenii de activitate – de la retail, la agribusiness, agro-food și ag-tech.
Per total, din punctul meu de vedere (și al echipei mele) colaborarea cu United a fost foarte bună.

Horia Cardoș – CEO & Fondator Agroland

Suntem cu United în cel de-al șaselea an de colaborare excelentă pe relații publice strategice. Am avut rezultate foarte bune atât din punct de vedere business cât și din punct de vedere al rezultatelor specifice de marketing și relații publice: apariții bune în publicații și redacții importante în România, audiențe mari care au fost atinse de mesajele generate. Focusul United pe rezultate a contribuit clar la obținerea acestor rezultate bune.
Când am început colaborarea, colegii mei nu erau obișnuiți să vorbească cu presa. Agenția ne-a ajutat să rezolvăm această problemă prin traininguri și pregătirea atentă a interviurilor.
De asemenea, ajutorul Agenției a fost decisiv în generarea subiectelor relevante pentru presă, făcând interesante pentru mass-media evenimentele și realizările noastre de business.
Noi ca și firmă de consultanță ne bazăm foarte mult pe comunicarea expertizei noastre. Strategia de comunicare s-a bazat pe crearea de mesaje în această direcție.

Kurt Weber – Partner, Horvath

Deși nouă la Alfredo ne plac peștele și pescarii, nu exagerez deloc când spun ca United a fost un partener de cursă lungă pentru noi.
Am beneficiat de serviciile de PR Unikorn mai bine de 6 ani, iar ajutorul echipei United a fost decisiv în elaborarea strategiei de comunicare în presă și apoi în implementarea ei cu eficacitate.
Principalul sprijin a venit din partea lor în propunerea și elaborarea subiectelor de comunicare – informațiile și realizările noastre fiind transformate de specialiștii United în știri relevante atât pentru presă cât și, mai departe, pentru partenerii noștri strategici (IKA, marile rețele internaționale de retail) și clienții noștri finali. Aceasta s-a concretizat nu numai prin apariții în principalele publicații de business sau generaliste din media românească cât și prin reportaje și interviuri TV difuzate în prime-time, cu audiențe semnificative.
Prin această colaborare excelentă s-a reușit comunicarea expertizei noastre în industria în care activăm, creșterea notorietății mărcii Alfredo Seafood, întărirea reputației noastre online și pe motoarele de căutare (în special Google) și, nu în ultimul rând, a contribuit relevant la rezultatele noastre de business.

Cristi Dărmănescu – fondator Alfredo

Am colaborat cu United timp de aproape 6 ani, din 2018 și până la vânzarea Aegon România Asigurări de Viață, adică finalul lui 2023.
Agenția ne-a ajutat semnificativ în crearea de mesaje strategice și de produs, care au fost apoi foarte bine preluate atât de către presa de business cât și de cea generalistă, dar și de TV. Am reușit împreună cu ei să generăm subiecte relevante pentru media într-o industrie complexă, cu un limbaj foarte specializat care a fost “tradus” bine pentru presă și apoi pentru clienții și partenerii noștri de către specialiștii United.
În acest fel s-a reușit construirea unei imagini a Aegon în mass-media ca expert în piața asigurărilor de viață din România.
Nu trebuie să uităm de angajamentul Agenției în a urmări atingerea rezultatelor de vizibilitate și audiență propuse la începutul fiecărei perioade.
De asemenea, organizarea de către United a evenimentului nostru anual din 2023 cu forța de vânzări a partenerului nostru strategic, Banca Transilvania, a fost un succes, reacțiile venite de la participanți fiind excelente.
Având toate acestea în vedere pot spune că United (și sistemul Unikorn) a fost un partener pe care ne-am putut baza în activitatea noastră.

Mihaela Roșca – Marketing Manager, Aegon România

Cooperarea cu Unikorn a fost profesionistă și armonioasă. Principalele activități pe care le-am realizat împreună au fost managementul crizei, relațiile cu mass-media, consultanță strategică și evenimentele de presă și de consumatori – organizarea prezenței Egiptului în cadrul marilor târguri de turism – e.g. TTR, și organizarea vizitelor unor jurnaliști cheie și a unor vedete în Egipt.

Ahmed Shobi – Directorul Biroului Regional pentru Europa Centrală si de Est, Autoritatea Egipteană de Turism

Unikorn a avut o contribuție strategică și tactică valoroasă în proiectele noastre. Recomand cu încredere Unikorn oricărei companii care caută o agenție și un program de PR capabile să ofere servicii de comunicare de calitate.

Atilla Aydemir – Director de Management al Centrelor Comerciale, Anchor Grup – București Mall și Plaza România

Am început să lucrăm cu programul de PR Unikorn în vara lui 2017 și am fost surprinși să observăm că vizibilitatea noastră a crescut considerabil ca urmare a acestui demers – practic, am trecut de pe locul 4 pe locul 1 ca și vizibilitate în numai câteva luni! Apreciem implicarea și dedicarea agenției față de client, dar și respectarea termenelor limită, atenția și atitudinea pozitivă a echipei. Prin urmare, recomandăm Unikorn oricărei organizații care caută o agenție capabilă să ofere rezultate de calitate.

Ana Dumitrache – Country Director, CTP

După ce am lucrat cu Unikorn zi de zi, putem spune că sunt pasionați în ceea ce privește marketingul și comunicarea. Mai mult decât atât, sunt foarte activi și își îndeplinesc cu strictețe obiectivele. Am avut o conexiune foarte bună cu ei și suntem convinși că sentimentul este reciproc.

Florin Furdui – Country Manager al Portland Trust Romania

Unikorn este un program de PR grozav, iar echipa din spate este cu adevărat profesionistă. Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez cu ei!

Michal Buban – Project Manager Immofinanz, Maritimo Shopping Center

Apreciem implicarea personală și orientarea către client a întregii echipe Unikorn.

Irina Berechet – Manager Comunicare, Hoffmann La Roche Romania